Caravana 80east

Caravana 80east

Actualizare: Din motive de siguranță epidemiologică, am mutat caravana online. Astfel:

  1. am actualizat site-ul www.muzeulcomunismului.ro. Momentan am acoperit orașe din 14 județe diferte, pentru care am făcut poze de tip then&now și o hartă de tur ghidat al comunismului în orașul respectiv.
  2. am actualizat turul virtual al apartamentului - am suprapus pe el extrase din ghidul „Partidul te vrea tuns”, produs de partenerii de la Forum Apulum.
  3. am tipărit 1.000 de exemplare din ghid.
  4. am adăugat câteva interviuri colecției de istorii orale.
  5. am stat de vorbă, online, cu tineri de atunci și acum.
  6. am actualizat și harta inițiativelor conexe din țară.
  7. am instalat „Infografia inocenței” în Piața Revoluției din București.

-——————————–

Pandemia ne-a dat peste cap planurile cu apartamentul 80east, pe care l-am închis, până găsim noi resurse financiare pentru a-l permanentiza. Însă nu am renunțat la ideea de a pune pe agenda publică subiecte ce țin de istorie recentă: credem că e esențial să ne înțelegem trecutul pentru a avea o democrație funcțională în prezent.

În lunile octombrie și noiembrie pornim într-o caravană prin țară. Ajungem sigur în 10 orașe cu câte un micro-eveniment ce include o mini-expoziție, o proiecție de film și discuții relaxate despre, hm, viață. Despre cum era atunci, înainte de 89, cum e acum și cum ar putea să fie în viitor (și, firește, cum ne putem noi implica în a o face mai bună).

Ne place să ieșim din bula noastră de București și să ne conectăm cu cât mai mulți cetățeni funky, de oriunde ar fi ei. Ne place și să lucrăm colaborativ, căci altfel nici n-am fi reușit să punem pe picioare apartamentul 80east. Te invităm să devii partenerul nostru și să ne ajuți în evenimentele pe care le plănuim (vezi mai jos calendarul). Concret, căutăm:

Calendar:

Legendă:
📍 = tur ghidat
📷 = expoziție foto

Calendar caravană

Scopul proiectului este de a crește, pe termen lung, gradul de educație și implicare civică al tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 35 ani, pornind de la o mai bună cunoaștere prin cultură a vieții cotidiene („the culture of everyday life”) din trecutul comunist al României și, în special, a anilor 80.

Intrarea la evenimente este liberă, în limita locurilor disponibile. Evenimentele vor fi organizate cu precauție, pentru a respecta întocmai măsurile de siguranță epidemiologică. Informații ulterioare vor fi disponibile pe www.80east.ro, precum și pe canalele Funky Citizens. Mulțumim partenerilor – Forum Apulum și Asociația București, precum și finanțatorului.

Proiect cofinanțat de AFCN Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.